Archive for the ‘UTILE’ Category

Legea publicitatii stradale a fost adoptata

11 iunie 2013

preluare integrala UNIVERSIGN

By on iunie 6, 2013

noua lege a publicitatii stradale

Deputatii au adoptat noua lege a publicitatii stradale, initiata in 2010 Ministerul Dezvoltarii si Turismului. “Legea privind amplasarea si autorizarea mijloacelor de publicitate” a fost adoptata cu 263 de voturi pentru, 1 impotriva si 2 abtineri.

Legea se aplica administratiilor publice centrale si locale si persoanelor fizice si juridice active in domeniul publicitatii. Ea introduce mai multe restrictii privind publicitatea stradala, de la cele referitoare la dimensiunile suporturilor publicitate permise, pe arbori, pe monumente, pe cladirile institutiilor publice sau in intersectii, la cele privind atribuirea spatiilor prin licitatie publica.

Legea prevede la art. 56 ca “mijloacele de publicitate autorizate pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi pot fi mentinute pe amplasamentele autorizate pana la data expirarii contractelor de publicitate in curs, dar nu mai tarziu de 1 ianuarie 2014.”

Legea a mai fost adoptata, o data, de Camera Deputatilor la sfarsitul anului 2011, insa a fost atunci contestata de PSD la Curtea Constitutionala. Curtea a considerat, in februarie 2012, ca este neconstitutionala una dintre prevederile semnalizate atat de PSD, in mod oficial, cat si, in declaratii publice, de Asociatia Romana de Publicitate Exterioara. Este vorba despre o prevedere potrivit careia mijloacele de publicitate autorizate la data in vigoare a legii puteau fi mentinute pana la data expirarii contractelor, dar nu mai tarziu de 1 ianuarie 2012. Acest lucru era imposibil de realizat pentru companiile active in domeniu – care aveau doar 10 zile la dispozitie sa ia masuri – si a fost considerat drept o incalcare a principiului constitutional neretroactivitatii legii civile.

Companiile au la dispozitie sase luni pentru a aplica masurile noii legi.

Reclame

Cine a investit în outdoor în perioada iulie-decembrie 2012

18 aprilie 2013

Preluare integrala By on aprilie 18, 2013

De la jumătatea anului trecut Biroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT) a demarat un program de monitorizare a cheltuielior de promovare în mediul OOH. Rezultatele din prima parte a anului trecut au fost date publicității în momentul anunțării programului. BRAT a anunțat de curând statisticile pentru a doua jumătate a anului 2012.

In prezent sunt monitorizate suporturile publicitare tranzactionate din punct de vedere al publicitatii pentru urmatoarele companii: AFFICHAGE ROMANIA, DEFI ROMANIA, EPAMEDIA, GETICA OOH, MEDIA ADVERTISING, NEW AGE ADV AGENCY, SPECTACULAR OOH & PRINTING, ULTRAVISION, UNIVERSAL SOLUTION și WAYMEDIA

Monitorizarea investitiilor in publicitatea OOH relevă valoarea investitiilor in publicitatea OOH, atât ca numar de fețe suport ocupate, cât și valoarea acestora calculata la prețul de listă (rate-card).

Top 10 Campanii OOH (iulie decembrie 2012)

Top 10 nr. Campanii
no Client Campanii
1 ORANGE 287
2 DEDEMAN 240
3 MEGA IMAGE 197
4 CARREFOUR 145
5 OBI ROMANIA 139
6 CORA 135
7 VODAFONE 126
8 PRAKTIKER ROMANIA 116
9 AMBIENT 82
10 MCDONALDS 81

Top 10 Advertiseri OOH în funcție de numărul de fețe (iulie-decembrie 2012)

Top 10 nr. Fețe
no Client Nr fețe
1 VODAFONE 3208
2 VISTABET.RO 1513
3 ELCTORALE 1211
4 USL 1007
5 DEDEMAN 904
6 ORANGE 754
7 CARREFOUR 727
8 QUADRANT AMROQ BEVERAGES 539
9 PDL 524
10 COCA COLA COMPANY 518

Cele mai folosite suporturi (iulie-decembrie 2012)

Tipuri suport OOH
no Tip suport Cantitate
1 BACKLIT 5920
2 CITY LIGHT – BUS SHELTER 3407
3 CITY LIGHT 3020
4 BILLBOARD 2879
5 DIRECTIONAL 1947
6 UNIPOLE 702
7 CHIOSC 647
8 BANDOU 580
9 COLOANA 551
10 BACKLIT DERULABIL 399
11 MESH 307
12 CITY LIGHT – BUS SHELTER DERULABIL 151
13 PROIECT SPECIAL OOH 134
14 PRISMA 131
15 PERETE 120
16 TURNICHET 102
17 FLOOR GRAPHICS 86
18 PILLAR 75
19 TV 59
20 TRIVISION 55
21 ROOFTOP 45
22 FORMAT SPECIAL DIN INTERIORUL STATIILOR DE METROU 31
23 EASY CHANGE 24
24 TRANZIT 19
25 BANNER 11
26 BALUSTRADA 9
27 LCD – LED SCREENS 5
28 BIG SIZE 4
29 HUGE SIZE 3
30 STICKER 2

grafic_01

grafic_02

grafic_03

grafic_04

LEGEA OUTDOOR MERGE MAI DEPARTE

7 februarie 2012

preluare integrala universign.ro

Contestațiile partidelor din opoziție și ale firmelor de outdoor nu opresc noua lege a publicității exterioare.

06, Feb, 2012 |

Companiile de publicitate au contestat apăsat legea încă de la început, însă, la sfârșitul anului, acestea și-au găsit, în mod neașteptat, un nou aliat.Cu toate acestea, se pare că nu a fost de ajuns.

Legea elaborată de Ministerul Dezvoltarii Regionale și Turismului a fost inițiată la nivel de propunere la sfârșitul lui 2010, fiind înaintată apoi dezbaterii publice pe tot parcursul anului trecut.

Proiectul de lege vizează administrațiile publice centrale si locale și persoanele fizice și juridice active în domeniul publicității. Legea aduce restricții noi referitor la publicitatea stradală: de la dimensiunile suporturilor permise, la interdicții privind locurile unde pot fi amplasate materiale publicitare și felul cum sunt atribuite spațiile publicitare. Proiectul a fost inițiat în decembrie 2010, însă a fost respins de Senat pe 6 aprilie 2011.

USL s-a alăturat în decembrie dezbaterii, declarând neconstituțională propunerea legislativă, după ce aceasta fusese aprobată de Camera Deputaților pe 20 decembrie 2011, cu 111 voturi pentru, 95 împotrivă și o abținere. Măsura a fost contestată de USL la Curtea Constituțională câteva zile mai târziu, pe 23 decembrie 2011, pe motiv ca legea contravine principiului constituțional al neretroactivității legii civile, principiul inviolabilității domiciliului, principiul libertății contractuale, dreptul de proprietate privată și universalitatea drepturilor.

În ședința din 17 ianuarie 2012, Curtea Constituțională  a stabilit că, din proiectul legislativ contestat, doar un punct este neconform. Articolul respectiv (art. 65, alin 1) arăta că “mijloacele de publicitate autorizate până la data intrării în vigoare a prezentei legi pot fi menținute pe amplasamentele autorizate până la data expirării contractelor de publicitate în curs, dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2012″. Ca atare, Curtea a stabilit că legea va putea intra în vigoare după modificarea de către Parlament a datei-limită până la care panourile publicitare pot fi menținute în locurile autorizate. Această dată era 1 ianuarie 2012, fiind deja depășită cu mai bine de o lună.

În acest context, Ministerul Dezvoltarii Regionale și Turismului a anunțat că legea va intra, așadar, în vigoare, ținând cont de faptul că, după contestarea sa, Curtea Constituțională a reținut doar un punct, neimpunând modificarea esențială a legii.

“Am întâmpinat o opoziție foarte mare la adresa acestei legi din partea reprezentanților industriei, care au interese de sute de milioane de euro. Nu interzicem publicitatea stradală, vrem doar să o transformăm într-o activitate civilizată, care să nu agreseze vizual cetățenii și să nu pună în pericol siguranța publică. De multe ori, panourile sunt amplasate în puncte cu vizibilitate pentru firma care-și promovează produsul, dar care afectează traficul auto și pietonal. Dacă vrem ca orașele noastre să arate civilizat și să fie atractive și sigure pentru turiști și pentru locuitorii lor, această lege trebuie adoptată. Niciunde în Europa nu este haosul de la noi în centrele orașelor- clădiri de patrimoniu acoperite de bannere publicitare, panouri care ascund semne de circulație sau care blochează trei sferturi din trotuare! Este o lege pe cât de contestată de cei cu interese, pe atât de necesară oamenilor de rand!“, susține Elena Udrea, ministrul dezvoltării.

După modificarea de termen și promulgare, noul proiect al publicității exterioare va intra în vigoare, iar autoritățile publice locale ar trebui ca, într-un interval de 60 de zile, să creeze un regulament de aplicare a controversatei măsuri legislative. Tot acestea vor iniția desființarea construcțiilor și amplasamentelor care nu respectă noile prevederi.

NOAPTEA DEVORATORILOR… LA TIMISOARA !

13 noiembrie 2010

 

Sambata, 20 noiembrie, de la ora 20,00, la Sala Capitol din Timisoara va avea loc a 30-a editie a evenimentului prezentat de AXN sub titulatura Noaptea Devoratorilor de Publicitate. Actorul Dragos Muscalu va fi gazda evenimentului de la , iar Sensor vor fi invitati speciali.

Noaptea Devoratorilor de Publicitate (La Nuit des Publivores) este un brand creat de catre Jean Marie Boursicot in anul 1981, astazi desfasurandu-se in peste 40 de tari, spre deliciul pasionatilor si a specialistilor de si din publicitate.

Ne vedem sambata la Capitol ?

CREATIVITATE CANADIANA (preluare din cotidianul romanesc)

17 martie 2010

Cand privesti aceasta poza recenta, primita din Canada, ai putea avea doua reactii : ori sa nu crezi… ori sa rasufli usurat ca nu suntem noi bas singurii cu cratere pe sosele. Si daca ar fi singura zona/singurele gropi de asa dimensiuni ai mai spune ca e o intamplare, ca a cazut acolo vreun meteorit sau ceva… insa iata altele, din acelasi mare oras canadian :

Nu…e clar. Mircea Badea a comentat degeaba faptul ca a trebuit sa zburde cu penele pe fund. La fel sunt si toate comentariile legate de Ministerul Transporturilor, de Berceanu… daca in Canada exista asa ceva atunci putem sa stam linistiti si sa ne resemnam.

Pana vom ajunge si noi la nivelul acestei tari, putem sa ne obisnuim si cu gropanele iar ideea de emigrare, cel putin in Canada, nu mai pare asa de atractiva, din considerentul asemanarii tot mai izbitoare cu patria muma. Ce sa mai cauti in tara frunzei de artar ? E plin de d’astea si la noi ! Inseamna ca gropanul e regula planetara… iar noi facem parte din globalizare. Simplu. Ba mai mult decat atat, noi facem si misto de gropane, denumindu-le de multe ori „limitatoare de viteza” … pentru ca e clar ca neexistand „anti-groapa” ca si in cazul radarului, n-ai ce face si pui frana. Ba mai mult, te opresti de-a dreptul pe loc de cele mai multe ori !

Insa…

Ce-ar fi daca „nebunii” aia de canadieni au preluat gluma noastra ? Facand asta la nivelul lor adica… cu creierul si nu cu tarnacopul ?? Daca acele cratere sunt de fapt limitatoare de viteza ?! Ar fi tare de tot, asa-i ?

Cuvintele… sunt de prisos !

In fiecare zi aceste „gropi” sunt mutate in alta parte iar efectul este maximum, atat ca limitare a vitezei in zona cat si prin creativitate, originalitate si umor !

Probabil ca asta au vrut de fapt sa faca si ai nostri… insa, de teama ca nu cumva sa  fie furate, au fost nevoiti sa le faca de-adevaratelea !?? 🙂

Un mesaj naucitor poate fi… de succes !

2 martie 2010

In principiu, cei „de la drumuri” sunt insuportabili orice ar face ! Oricat de bine ar astupa o groapa, trasa un drum, reabilita o portiune, largi o banda sau ambele… cum spuneam, orice ar face o vor face prin a bloca circulatia si, deci, a duce la extrem nivelul nervilor oricum ridicat din traficul cotidian. Insa, daca si-ar pune problema nervilor din trafic macar pentru o secunda, poate ar reusi sa gaseasca solutii de descretire a fruntilor ? Iata un exemplu aici care, in prima faza va duce la un cor de injuraturi insa, pana la urma, 70% din trafic va rade si poate chiar intelege situatia mai usor :

Nu vei ajunge niciodata la timp la servici HAHA!!

GOOGLE vs. PAGINI AURII : din experienta

21 februarie 2010

Oricine conduce o societate comerciala, indiferent de dimensiunile sau domeniul de activitate, i-a varat macar pentru un an imaginea sau, cel putin textul simplu, gratuit, in Pagini Aurii. Noi am facut in trecut mai mult decat atat, de fapt, mult mai mult. Am investit in aparitiile din Pagini Aurii, cu preponderenta in editia de Bucuresti (care se distribuia tuturor companiilor) in cativa ani peste 6.000 Euro. In ultimul an WSM de Pagini Aurii, 2007 daca nu ma insel, am avut o aparitie de 15.000 RON (una suta cincizeci milioane) exact langa si de aceeasi dimeniune cu NEWS OUTDOOR (parte a unuia dintre cele mai mari grupuri de media din lume). Aveam sa-mi dau seama mai tarziu ca a fost, cu o singura exceptie, o greseala totala. Exceptia era investitia in imaginea agentiei, in ochii potentialilor clienti nationali care ar fi zabovit printre paginile destinate publicitatii stradale sau ale agentiilor din domeniu. Inca nu sunt convins ca pana si exceptia a fost, in sine, bani aruncati pe geam… pentru ca matematic, in cel mai rau caz, o parte din investitie ar fi trebuit sa fie acoperita din clientii/vanzarile noi generate de reclama (si daca se poate o parte cat mai mare din investitie) iar o parte, cat mai mica, sa fie o pierdere anticipata investita de fapt, deci castig, in imagine. Ambele urmau atunci sa se completeze si sa genereze o afacere.

Ce se intampla de fapt ? Aproape deranjant deja, “clientii noi” incepeau sa sune dupa oferte vreme de cateva zile, fara finalizare, “tinand expres” sa-mi explice ca au gasit firma in Pagini Aurii (cat de penibil !) exact inainte de a incepe campania de contractare a spatiilor in urmatoarea editie a ghidului?! Cam in a patra zi de cereri abundente de oferte (repet, fara incheierea niciunui contract) ma trezeam cu un telefon din partea agentului care se ocupa de firma mea, de la Pagini Aurii, intrebandu-ma “daca suna lumea luandu-ne din ghid ?” si, normal, cand ne putem vedea sa prelungim contractul si sa-mi ia o roaba de bani din nou. Toate acestea au tinut pana la inceputul lui 2008. Atunci le-am spus ca nu mai cred si ca, de fapt, nu crezusem cu adevarat niciodata in “linsul” cartii lor de telefoane de 500 de pagini si ca voi incerca altceva. Au inghitit in sec si de atunci… la revedere. Nu ne-am mai vazut niciodata !

Astfel, in 2008 am semnat contractul cu GOOGLE, serviciul de publicitate AdWords care ne costa de atunci intre 700 si 1000 $ per an (!!). Adica 5 ani in locul anului 2007 platit in PA. Rezultatele : spectaculoase. Primim minimum 2 cereri concrete pe saptamana care vin direct de pe site (adica nu exista dubii) si, cel mai important, in perioada orara zilnica in care companiile isi desfasoara activitatea (intre 08,00 – 18,00) daca dati o cautare pe Google (pe web si nu neaparat pe Romania) dupa cuvinte gen “publicitate” sau “publicitate timisoara” sau “publicitate stradala” sau inca vreo 8 variante alese, va afiseaza WSM pe primul loc (70% din cazuri) sau pe 2-4 (in restul de 30% din cazuri). Concurentii nostri directi (localele), de cele mai multe ori, nici macar nu apar pe intreaga prima pagina a Google… ceea ce este destul de grav pentru ei, sau, cu siguranta, ar trebui sa fie !! Dar, exista posibilitatea de a sta linistiti, din prisma continuarii aparitiilor in Pagini Aurii ?! Cine stie…

Apropo’… mai exista Pagini Aurii ???

Exemplu : cautare cu Google pe web (pe glob) dupa cuvantul PUBLICITATE. Rezultate 1 din 10 din, atentie, 16.200.000 (!!) pentru publicitate. Agentia noastra este pe locul 3 ! Daca dam un refresh, poate urca pe 1 !!

Si vorbim despre o cautare nerelevanta, pentru ca niciodata sau aproape niciodata un client nu va cauta asa de vag. Pentru ca vrea un raspuns cat mai aproape de necesitatile lui. Astfel, probabil ca va cauta o varianta de genul “Publicitate sau Reclama Timisoara” in 99% din cazuri. Ei ghiciti ce ? Fara niciun dubiu, agentia noastra va ocupa invariabil locul 1 si de cele mai  multe ori ca unic sponzorizat, ceea ce inseamna ca mai exista inca ceva spatiu liber intre pozitia WSM si “turma” care urmeaza in josul paginii… eu zic ca face toti banii !